simplitate - explicat in DEX

simplitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SIMPLITÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi simplu; lipsă de formalitate, de complicații; p. ext. lipsă de artificialitate, de afectare, de prefăcătorie; simplicitate. ♦ Lipsă de podoabe inutile și căutate, de rafinament artificial (într-o operă de artă). 2. Credulitate, naivitate. ♦ Însușire a unei persoane de a se purta natural, liber, firesc; naturalețe. – Simplu + suf. -itate.

simplitate (Dicționar de neologisme, 1986)
SIMPLITÁTE s.f. 1. Însușirea de a fi simplu, necomplicat; simplicitate. ♦ Lipsă de artificialitate, de afectare, de rafinament sau de prefăcătorie; sinceritate, cinste. 2. Naivitate, credulitate; prostie. [< simplu + -itate].

simplitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SIMPLITÁTE s. f. 1. însușirea de a fi simplu; simplicitate. ◊ lipsă de artificialitate, de afectare, de rafinament; sinceritate. 2. naivitate, credulitate. (< simplu + -itate)

simplitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
simplitáte s. f., g.-d. art. simplitắții

simplitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
simplitate f. 1. însușirea lucrurilor simple: simplitatea moravurilor; 2. caracterul unei persoane simple; 3. prea mare credulitate.

simplitate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SIMPLITÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi simplu; lipsă de formalitate, de complicații; p. ext. lipsă de artificialitate, de afectare, de prefăcătorie; simplicitate. ♦ Lipsă de podoabe inutile și căutate, de rafinament artificial (într-o operă de artă). 2. Credulitate, naivitate. ♦ Însușire a unei persoane de a se purta natural, liber, firesc; naturalețe. — Simplu + suf. -itate.