simplist (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SIMPLÍST, -Ă, simpliști, -ste, adj. 1. (Despre concepții, raționamente, metode etc.) Care consideră lucrurile superficial, unilateral, neglijând uneori aspectele esențiale.
2. (Despre oameni și manifestările lor) Care este lipsit de complicații și de subtilități intelectuale; care judecă în mod simplist (
1) sau face dovada unei astfel de judecăți. – Din
fr. simpliste.simplist (Dicționar de neologisme, 1986)SIMPLÍST, -Ă adj. (
Despre concepții, raționamente etc.) Care consideră lucrurile superficial, unilateral; bazat pe simplism, sărac. [Cf. fr.
simpliste].
simplist (Marele dicționar de neologisme, 2000)SIMPLÍST, -Ă adj. (despre concepții, raționamente etc.) care consideră lucrurile superficial, unilateral; lipsit de subtilități. (< fr.
simpliste)
simplist (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)simplíst adj. m.,
pl. simplíști; f. simplístă, pl. simplístesimplist (Dicționaru limbii românești, 1939)*simplíst, -ă s. (d.
simplu). Om care judecă simplu, nepricepînd cauzele lucrurilor:
țăranu e simplist. Adj.
Judecata simplistă a poporuluĭ.simplist (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)simplist a. și m. care consideră un lucru subt un singur aspect:
spirit simplist.simplist (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SIMPLÍST, -Ă, simpliști, -ste, adj. 1. (Despre concepții, raționamente, metode etc.) Care consideră lucrurile superficial, unilateral, neglijând uneori aspectele esențiale.
2. (Despre oameni și manifestările lor) Care este lipsit de complicații și de subtilități intelectuale; care judecă în mod simplist (
1) sau face dovada unei astfel de judecăți. — Din
fr. simpliste.