siminoc - explicat in DEX

siminoc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SIMINÓC, siminoci, s. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori mici, galbene, dispuse în capitule, care își păstrează culoarea și aspectul natural și după ce se usucă (Helichrysum arenarium). [Var.: siminíc s. m.] – Cf. ucr. semenjak.

siminoc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
siminóc (-ci), s. m. – Plantă (Gnaphalium arenarium). – Var. siminic, semenic. Sb., cr. smilje „Gnaphalium” (Cihac, II, 344), confundată cu bg. semennik, sb. semenjuk „ramură păstrată pentru sămînță” (Candrea), pentru că florile ei se nu se veștejesc (se folosește mult ca podoabă la icoane).

siminoc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!siminóc s. m., pl. siminóci

siminoc (Dicționaru limbii românești, 1939)
siminóc și -óg (Munt.), semeníc (Ban.) și siminíc (Trans. Mold.) m. (bg. rus. siemenik, semincer). O buruiană din familia compuselor, cu florĭ micĭ galbene dispune în capitule și care crește pe dealurĭ nisipoase (helichrysum [saŭ gnaphalium] arenarium). - Se întrebuințează la văpsit în galben deschis. V. plevaiță.

siminoc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
siminoc m. Bot. numele popular al imortalei: au cules din cale funebru siminoc AL. [Buc. semenic, siminic = bulg. SMIN, siminic].

siminoc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SIMINÓC, siminoci, s. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori mici, galbene, dispuse în capitule, care își păstrează culoarea și aspectul natural și după ce se usucă (Helichrysum arenarium). [Var.: siminíc s. m.] — Cf. ucr. semenjak.