simfonie - explicat in DEX

simfonie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SIMFONÍE, simfonii, s. f. 1. (În trecut) Ansamblu de sunete consonante sau de sunete muzicale; compoziție muzicală instrumentală (cu soliști, cor); (sens curent) compoziție muzicală amplă pentru orchestră, care cuprinde de obicei trei sau patru părți. ♦ Simfonie concertantă = compoziție muzicală rezultată din îmbinarea simfoniei și a concertului instrumental. 2. Fig. Ansamblu (armonios) de elemente care concură la producerea unui anumit efect; spec. îmbinare armonioasă de culori. – Din lat. symphonia, fr. symphonie.

simfonie (Dicționar de neologisme, 1986)
SIMFONÍE s.f. 1. Compoziție muzicală pentru orchestră, care cuprinde de obicei patru părți. 2. (Fig.) Îmbinare armonioasă de culori. [Gen. -iei. / < fr. symphonie, it. sinfonia, cf. lat., gr. symphonia].

simfonie (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SIMFONÍE s. f. 1. compoziție muzicală amplă pentru orchestră, care cuprinde de regulă patru părți. 2. (fig.) ansamblu de elemente armonizate; îmbinare armonioasă de culori. (< fr. symphonie, lat., gr. symphonia)

simfonie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
simfoníe (-íi), s. f. – 1. Compoziție muzicală amplă. 2. (Înv.) Acord. – Mr. sinfunie. Fr. symphonie și mai înainte din ngr. συμφονία (Gáldi 251). – Der. simfonic, adj., din fr. symphonique.

simfonie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
simfoníe s. f., art. simfonía, g.-d. art. simfoníei; pl. simfoníi, art. simfoníile

simfonie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
simfonie f. 1. împreunare de sunete muzicale.; 2. concert de instrumente de muzică; 3. compozițiune de muzică destinată a fi executată cu instrumente într’un concert: 4. instrumente cu coarde într’o orchestră, în opozițiune cu instrumente de vânt, ce produc armonie.

simfonie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SIMFONÍE, simfonii, s. f. 1. (în trecut) Ansamblu de sunete consonante sau de sunete muzicale; compoziție muzicală instrumentală (cu soliști, cor); (sens curent) compoziție muzicală amplă pentru orchestră, care cuprinde de obicei trei sau patru părți. ◊ Simfonie concertantă = compoziție muzicală rezultată din îmbinarea simfoniei și a concertului instrumental. 2. Fig. Ansamblu (armonios) de elemente care concură la producerea unui anumit efect; spec. îmbinare armonioasă de culori. — Din lat. symphonia, fr. symphonie.