siliște - explicat in DEX

siliște (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SÍLIȘTE, siliști, s. f. 1. Denumire dată în evul mediu, în țările române, locului pe care fusese sau pe care era așezat un sat; vatra satului. ♦ (Reg.) Loc de casă. 2. (Pop.) Loc necultivat, bun pentru cultura cerealelor, sau loc plantat cu pomi (în apropierea sau în vatra satului). ♦ (Reg.) Pășune. [Acc. și: silíște. – Var.: (reg.) sắliște (acc. și: sălíște), séliște s. f.] – Din sl. selište.

siliște (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
síliște s. f., g.-d. art. síliștii; pl. síliști

siliște (Dicționaru limbii românești, 1939)
siliște V. siliște.

siliște (Dicționaru limbii românești, 1939)
síliște (est), selíște și sălíște (vest) și séliște (vechĭ) f. (vsl. selište, cort, locuință, curte, d. selo, moșie, ogor, d. sĭedeti, a ședea; bș. sîrb. selište, loc unde a fost sat; rut. sélište, colonie, confundat de Românĭ cu silište, loc de luptă; pol. siedliszcze, locuință. V. sedelcă). Locu (vatra) satuluĭ și (maĭ des) locu unde a fost un sat. Olt. Locu semănat din juru satuluĭ orĭ caseĭ.

siliște (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
siliște f. od. vatra satului: drumul să-l lăsăm la siliștea 'naltă. [Slav. SELĬȘTE, locuință (serb.: loc unde a fost un sat)].

siliște (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Siliște f. V. Seliște.

siliște (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SÍLIȘTE, siliști, s. f. 1. (în Evul Mediu, în Țările Române) Locul pe care fusese sau pe care era așezat un sat; vatra satului. ♦ (Reg.) Loc de casă. 2. (Pop.) Loc necultivat, bun pentru cultura cerealelor, sau loc plantat cu pomi (în apropierea sau în vatra satului). ♦ (Reg.) Pășune. [Acc. și: silíște. — Var.: (reg.) sấliște (acc. și: sălíște), séliște s. f.] — Din sl. selište.