silepsă - explicat in DEX

silepsă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SILÉPSĂ, silepse, s. f. Construcție sintactică în care cuvintele se acordă după asociații logice și nu după regulile gramaticale obișnuite; p. ext. figură de stil în care se folosește o astfel de construcție sintactică și în care un cuvânt este luat atât în sensul propriu, cât și în cel figurat. – Din fr. syllepse, lat., ngr. syllepsís.

silepsă (Dicționar de neologisme, 1986)
SILÉPSĂ s.f. Construcție sintactică în care acordul se face potrivit ideii care predomină în mintea vorbitorului și nu conform regulilor gramaticale; sineză; (p. ext.) figură de stil în care un cuvânt este luat atât în înțelesul lui propriu, cât și în cel figurat. [< fr. syllepse, cf. lat., gr. syllepsis].

silepsă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SILÉPSĂ s. f. 1. construcție sintactică în care acordul se face după sens și nu după regulile gramaticale; sineză. 2. procedeu prin care un cuvânt este luat atât în înțeles propriu, cât și figurat. (< fr. syllepse, lat., gr. syllepsis)

silepsă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
silépsă s. f., g.-d. art. silépsei; pl. silépse

silepsă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*silépsă f., pl. e (vgr. syllepsís, luare la un loc. V. pro-lepsă). Gram. Ret. Figură de cuvinte pin care acordu se face după înțeles, nu după gen, număr saŭ caz, cum ar cere gramatica, precum: o mulțime de oamenĭ aŭ venit. Pin ext. Figură pin care un cuvînt e luat și înțeles propriŭ, și figurat. V. retorică.

silepsă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
silepsă f. figură gramaticală prin care o vorbă concordă mai mult cu ideea decât cu forma alteia: am vorbit cu sfinția sa, el mi-a zis...

silepsă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SILÉPSĂ, silepse, s. f. Construcție sintactică în care cuvintele se acordă după asociații logice și nu după regulile gramaticale obișnuite; p. ext. figură de stil în care se folosește o astfel de construcție sintactică și în care un cuvânt este luat atât în sensul propriu, cât și în cel figurat. — Din fr. syllepse, lat., ngr. syllepsis.