sihastru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SIHÁSTRU, -Ă, sihaștri, -stre, s. m. și
f. 1. Om care trăiește retras de lume în post și rugăciuni; pustnic, anahoret, eremit, schimnic.
2. Fig. Persoană care trăiește izolată, retrasă de societate. ♦ Animal sălbatic bătrân care trăiește singur. [
Var.:
sehástru, -ă s. m. și
f.] – Din
ngr. isihastís.