sibilant - explicat in DEX

sibilant (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SIBILÁNT, -Ă, sibilante, adj. (În sintagmele) Consoană sibilantă sau sunet sibilant (și substantivat, f.) = consoană articulată prin apropierea vârfului limbii de alveola superioară; consoană șuierătoare sau siflantă. – Din fr. sibilant.

sibilant (Dicționar de neologisme, 1986)
SIBILÁNT, -Ă adj. Șuierător, siflant. ♦ Consoană sibilantă (și s.f. ) = consoană șuierătoare sau siflantă. [< fr. sibilant].

sibilant (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SIBILÁNT, -Ă adj., s. f. siflant(ă). (< fr. sibilant)

sibilant (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!sibilánt adj. m; f. sibilántă, pl. sibilánte

sibilant (Dicționaru limbii românești, 1939)
*sibilánt, -ă adj. (lat. sibilans, -ántis. V. șuĭer). Gram. Șuĭerător, ca sunetele s, ș, z, j.

sibilant (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SIBILÁNT, -Ă, sibilante, adj. (în sintagmele) Consoană sibilantă sau sunet sibilant (și substantivat, f.) = consoană articulată prin apropierea vârfului limbii de alveola superioară; consoană șuierătoare sau siflantă. — Din fr. sibilant.