sibilin - explicat in DEX

sibilin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SIBILÍN, -Ă, sibilini, -e, adj. (Rar) Sibilic. – Din fr. sibyllin, lat. sibyllinus.

sibilin (Dicționar de neologisme, 1986)
SIBILÍN, -Ă adj. (Rar) Sibilic. ◊ Cărți sibiline = culegere de oracole, păstrată la Roma, care era consultată ori de câte ori republica era în primejdie. [Cf. lat. sibyllinus, fr. sibyllin].

sibilin (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SIBILÍN, -Ă adj. sibilic. ♦ cărți ĕ = culegere de oracole, păstrată la Capitoliu (Roma), consultată ori de câte ori republica era în primejdie. (< fr. sibyllin, lat. sibyllinus)

sibilin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sibilín (rar) adj. m., pl. sibilíni; f. sibilínă, pl. sibilíne

sibilin (Dicționaru limbii românești, 1939)
*sibilín, -ă adj. (lat. sibyllinus). De sibilă: furiĭ sibiline. Cărțĭ sibiline, cărțĭ pe care sibila de la Cumae le-a adus luĭ Tarchiniŭ Superbu, care cuprindeaŭ destinele poporuluĭ roman și pe care preuțiĭ romanĭ le consultaŭ cînd țara era în pericul. Aŭ ars într’un incediŭ cu un an în ainte de dictatura luĭ Sula.

sibilin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sibilin a. ce ține de sibila antică: oracole sibiline; cărți sibiline, culegere de oracole relative la destinele Romei.

sibilin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SIBILÍN, -Ă, sibilini, -e, adj. (Rar) Sibilic. — Din fr. sibyllin, lat. sibyllinus.