sfârși (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV.
1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊
Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊
Expr. (
Intranz.)
A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva.
A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ♦ (
Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza.
2. Refl. și
intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦
Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de
prep. „prin”) a ajunge să...
Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊
Tranz. A omorî.
4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din
sl. sŭvŭršiti.sfârși (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sfârșí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. sfârșésc, imperf. 3
sg. sfârșeá; conj. prez. 3
să sfârșeáscăsfârși (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV.
1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊
Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊
Expr. (
Intranz.)
A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva.
A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (
Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza.
2. Refl. și
intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦
Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de
prep. „prin”) a ajunge să...
Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊
Tranz. A omorî.
4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. — Din
sl. sŭvŭršiti.sfârșì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sfârșì v.
1. a (se) termina;
2. a se consuma:
a se sfârși de dragoste. [Formă redusă din
săvârșì].