ședea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘEDEÁ, șed, vb. II.
Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊
Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau
pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece.
A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit.
2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. ♦ (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit.
Șezi locului ! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊
Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca.
A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult.
A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe.
A ședea cu mâinile în sân (sau
încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc) = a nu face, a nu întreprinde nimic.
A ședea strâmb și a judeca (sau
a vorbi, a grăi)
drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul.
4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc.
5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia.
6. (În
expr.)
A(-i) ședea (cuiva)
bine (sau
rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat.
7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva).
8. A nu face nimic, a nu avea nici o ocupație.
Șade toată ziua. –
Lat. sedere.