sfârșit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SFÂRȘÍT1 s. n. 1. Faptul de
a (se) sfârși; partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final; fine. ◊
Loc. adj. Fără sfârșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. ◊
Loc. adv. În sfârșit = în cele din urmă, în fine.
La sfârșit = la urmă. ◊
Expr. A face (sau
a pune)
sfârșit = a face să înceteze, a termina.
A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi.
2. Moarte. ◊
Expr. A-și da sfârșitul (sau
obștescul sfârșit) = a muri.
3. (
Înv.) Scop, țintă. [
Var.: (
reg.)
fârșít s. n.] –
V. sfârși.sfârșit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat.
2. Care a fost epuizat, consumat.
3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. –
V. sfârși.sfârșit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sfârșít s. n.,
pl. sfârșíturisfârșit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sfârșit n.
1. capăt, punct sau moment final:
sfârșitul zilei; 2. moarte:
sfârșitul s’apropie; 3. sfârșeală:
niște sfârșituri îmi vin PANN. ║ a.
1. terminat:
lucru sfârșit; 2. stors:
sfârșit de puteri; 3. stins:
cu un glas sfârșit.sfârșit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SFÂRȘÍT1, sfârșituri, s. n. 1. Faptul de
a (se) sfârși, partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final; fine. ◊
Loc. adj. Fără sfârșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. ◊
Loc. adv. În sfârșit = în cele din urmă, în fine.
La sfârșit = la urmă. ◊
Expr. A face (sau
a pune)
sfârșit = a face să înceteze, a termina.
A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi.
2. Moarte. ◊
Expr. A-și da sfârșitul (sau
obștescul sfârșit) = a muri.
3. (
înv.) Scop, țintă. [
Var.: (
reg.)
fârșít s. n.] —
V. sfârși.sfârșit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat.
2. Care a fost epuizat, consumat.
3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. —
V. sfârși.