sfârloagă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SFÂRLOÁGĂ, sfârloage, s. f. (
Reg.) Încălțăminte proastă, ruptă. –
Et. nec.sfârloagă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)sfârloágă, sfârloáge, s.f.
1. (pop.) încălțăminte proastă, ruptă, uzată; cizmă sau opincă veche.
2. (pop.) piele veche, uscată și răsucită.
3. (reg.; la pl.) bucăți, sfârcuri.
sfârloagă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sfârloágă (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. sfârloágei; pl. sfârloágesfârloagă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sfârloagă f. pl. Mold. cisme proaste:
puindu-ți sfârloagele pe calup CR. [Banat: opincă ruptă și om scăpătat; origină necunoscută].
sfârloagă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SFÂRLOÁGĂ, sfârloage, s. f. (
Reg.) încălțăminte proastă, ruptă. —
Et. nec.