sălbăticie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SĂLBĂTICÍE, sălbăticii, s. f. 1. Stare în care se află animalele sălbatice;
p. ext. însușire a ceea ce este sălbatic; cruzime, barbarie; brutalitate; faptă de om sălbatic, crud, brutal. ◊
Loc. adv. Cu sălbăticie = fioros, sălbatic.
2. Stare a naturii netransformate de mâna omului.
3. Loc pustiu, neumblat; pustietate.
4. Izolare de lume, singurătate. ♦ Timiditate, sfioșenie.
5. Stare de înapoiere, lipsă de civilizație; primitivism. ♦ Loc unde nu a pătruns civilizația. [
Var.: (
pop.)
sălbătăcíe s. f.] —
Sălbatic +
suf. -
ie.