sfinți - explicat in DEX

sfinți (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A trage harul divin asupra unor obiecte prin rostire de rugăciuni; a face ca acele obiecte să dobândească un caracter sacru. 3. Tranz. A târnosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti.

sfinți (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 să sfințeáscă

sfinți (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A tâmosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. — Din sl. sventiti.

sfințì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sfințì v. 1. a consacra: a sfinți o biserică; 2. a se sanctifica, a se face sfânt: sfințească-se numele tău ! 3. a asfinți: până ce sfinția soarele CR.; 4. fam. a face după voia sau gândul cuiva: dă-i, să nu se nărăvească, nu-l lăsa să se sfințească PANN. [Pentru sensul 3, v. asfințì].