sfinți (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV.
1. Tranz. (
Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica.
2. Tranz. (
Bis.) A trage harul divin asupra unor obiecte prin rostire de rugăciuni; a face ca acele obiecte să dobândească un caracter sacru.
3. Tranz. A târnosi (o biserică).
4. Tranz. (
Pop.) A hirotonisi un preot.
5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi.
6. Refl. (
Reg.) A face ce vrea.
Nu se sfințește el cu mine. – Din
sl. sventiti.sfinți (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sfințí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. sfințésc, imperf. 3
sg. sfințeá; conj. prez. 3
să sfințeáscăsfinți (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV.
1. Tranz. (
Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica.
2. Tranz. (
Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru.
3. Tranz. A tâmosi (o biserică).
4. Tranz. (
Pop.) A hirotonisi un preot.
5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi.
6. Refl. (
Reg.) A face ce vrea.
Nu se sfințește el cu mine. — Din
sl. sventiti.sfințì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sfințì v.
1. a consacra:
a sfinți o biserică; 2. a se sanctifica, a se face sfânt:
sfințească-se numele tău ! 3. a asfinți:
până ce sfinția soarele CR.;
4. fam. a face după voia sau gândul cuiva:
dă-i, să nu se nărăvească, nu-l lăsa să se sfințească PANN. [Pentru sensul 3, v.
asfințì].