sfincter - explicat in DEX

sfincter (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SFÍNCTER, sfinctere, s. n. Mușchi inelar care înconjură un orificiu natural, reglându-i deschiderea în funcție de gradul de contracție sau de relaxare. – Din fr., lat. sphincter.

sfincter (Dicționar de neologisme, 1986)
SFÍNCTER s.n. Mușchi circular care închide sau strânge un orificiu. [< fr., lat. sphincter, cf. gr. sphingein – a strânge].

sfincter (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SFÍNCTER¹ s. n. mușchi inelar care închide un orificiu. (< fr., lat. sphincter)

sfincter (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SFINCTER²(O)- elem. „sfincter”. (< fr. sphunctér/o/-, cf. lat. sphincter, gr. sphinkter)

sfincter (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
sfinctér (-re), s. n. – Ornament ecleziastic, tunică ajustată a dirijorillor de cor. Gr. σφιγϰτήρ (sec. XIX). Este dubletul lui sfincter, s. n. (mușchi inelar), prin intermediul fr. sphincter.

sfincter (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sfíncter (sfinc-ter) s. n., pl. sfínctere

sfincter (Dicționaru limbii românești, 1939)
*sfinctér n., pl. e (vgr. sfinktêr, d. sphiggo, strîng. Acc. ca'n caractér, cratér). Anat. Mușchĭ circular care strînge saŭ deschide un orificiŭ (anus, beșică).

sfincter (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SFÍNCTER, sfinctere, s. n. Mușchi inelar care înconjoară un orificiu natural, reglându-i deschiderea în funcție de gradul de contracție sau de relaxare. — Din fr., lat. sphincter.