sfieț(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) SFIÉȚ, SFIÁȚĂ,sfieți, -e, adj. (Înv.) Sfios. [Pr.: sfi-eț] – Sfii + suf. -eț.
sfieț(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) sfiéț (înv.) adj. m., pl. sfiéți; f. sfiáță, pl. sfiéțe
sfieț(Dicționaru limbii românești, 1939) sfiéț, sfĭiáță adj., pl. iețĭ, iețe (d. a se sfii). Rar. Sfios.
sfieț(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) sfieț a. sfiicios: o sfieață și o cuvioasă îngrijire OD.
sfieț(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) SFIÉȚ, SFIÁTĂ,sfieți, -e, adj. (înv.) Sfios. [Pr.: sfi-eț] — Sfii + suf. -eț.