sfanț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SFÁNȚ, sfanți, s. m. Veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat și în țările românești la începutul
sec. XIX; sorcovăț;
p. gener. monedă măruntă, ban, para. ♦ ◊
Expr. A nu avea nici un sfanț = a nu avea bani. [
Var.: (
înv.)
sfánțih s. m.] – Din
germ. Zwanzig[er].
sfanț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sfanț (-ți), s. m. –
1. (Înv.) Monedă austriacă de 20 de bani. –
2. Bani. –
Var. înv.,
sfanțig, sfanțih, svanțih. Mr. sfanțic. Germ. Zwanziger (Borcea 205),
cf. ngr. σφαντζίϰι,
it. svanzica. –
Der. sfănțoaică, s. f. (monedă de 10 creițari);
sfănțui, vb. (a mitui);
sfănțuială, s. f. (mituire).
sfanț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sfanț s. m.,
pl. sfanțisfanț (Dicționaru limbii românești, 1939)sfanț și
sfánțic m. (germ.
zwanziger, d.
zwanzig, doŭă-zecĭ. Cp. cu
husăș și
icosar). O veche monetă austriacă de argint în valoare de 20 crăițarĭ, în Mold. (la 1826) 20 de parale (lorga. Negoț. 225) ĭar în ultimu timp la Galațĭ 130 de parale saŭ 3 leĭ și un ort. La 1877 valora 80 de banĭ (centime).
A nu avea nicĭ un sfanț, a nu avea nicĭ o lețcaĭe, nicĭ o para chĭoară, nicĭ un ban. — Și
sfánțih. V.
sorocovăț.sfanț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sfanț m. veche monedă de argint în valoare de douăzeci creițari sau 90 parale (în Principate):
umpluse de sfanți chimirașul PANN. [Mold.
svanțih = nemț. ZWANZIG(ER)].
sfanț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SFANȚ, sfanți, s. m. Veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat și în Țările Române la începutul sec. XIX; sorocovăț;
p. gener. monedă măruntă, ban, para. ◊
Expr. A nu avea niciun sfanț = a nu avea bani. [Var.: (
înv.)
sfánțih s. m.] — Din
germ. Zwanzig[er].