sfanț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SFÁNȚ, sfanți, s. m. Veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat și în țările românești la începutul
sec. XIX; sorcovăț;
p. gener. monedă măruntă, ban, para. ♦ ◊
Expr. A nu avea nici un sfanț = a nu avea bani. [
Var.: (
înv.)
sfánțih s. m.] – Din
germ. Zwanzig[er].