sfârcui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV.
Tranz. (
Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. –
Sfârc +
suf. -ui.sfârcui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sfârcuí (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 1 și 2
sg. sfấrcui, 3
sfấrcuie, imperf. 3
sg. sfârcuiá; conj. prez. 3
să sfấrcuiesfârcui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV.
Tranz. (
Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. —
Sfârc +
suf. -ui.