sfârc - explicat in DEX

sfârc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
SFÂRC, sfấrcuri, s. n. 1. Vârf flexibil (al unor organe sau obiecte) ◊ Sfârcul urechii. 2. Țesut cartilaginos care îmbracă suprafețele articulare ale oaselor; zgârci. 3. Vârf al mamelei; mamelon, gurgui. (derformare din zgârc, apropiat de răd. expresivă sfâr; cf. spârc) [def. NODEX]

sfârc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SFÂRC, sfârcuri, s. n. 1. Vârful moale, (cartilaginos) și elastic al unor organe; spec. mamelon. ♦ Tendon cartilaginos care leagă între ele diferite oase ale corpului; zgârci. 2. Vârf flexibil (al mustăților, al cozii animalelor, al biciului). – Et. nec.

sfârc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sfârc s. n., pl. sfấrcuri

sfârc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sfârc n. 1. capăt, vârf; sfârc de biciu, sfârc de țâță; 2. lobul urechii. [Cf. slovean ȘVRK, sfichiuială].

sfârc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SFÂRC, sfârcuri, s. n. 1. Vârful moale, (cartilaginos) și elastic al unor organe; spec. mamelon. ♦ Tendon cartilaginos care leagă între ele diferite oase ale corpului; zgârci. 2. Vârf flexibil (al mustăților, al cozii animalelor, al biciului). — Et. nec.