sete (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SÉTE s. f. Senzație fiziologică pe care o au oamenii, animalele sau păsările când simt nevoia să bea apă din pricina
deshidratării țesuturilor organismului. ♦
Fig. Poftă, dorință arzătoare; dor. ♦
Loc. adv. Cu sete = cu pasiune, cu nesaț;
p. ext. cu putere, cu violență, tare. –
Lat. sitis.sete (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)séte s. f. –
1. Dorința de a bea. –
2. Pasiune, ardoare. –
Mr.,
megl. seate, megl. sęti, istr. sęte. Lat. sῑtis (Pușcariu 1587; REW 7961),
cf. vegl. sait, it. sete, prov.,
cat. set, fr. soif, sp. sed, port. sede. –
Der. seteciune, s. f. (
înv., sete);
setos, adj. (care are sete; pasionat);
setilă, s. f. (poreclă pentru cel care bea mult);
înseta, vb. (a avea sete; a face sete; a fi lipsit de apă; a lăsa fără apă; a dori);
înșetoșa, vb. (a face sete; a avea sete; a lăsa fără apă).
sete (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)séte s. f.,
g.-d. art. séteisete (Dicționaru limbii românești, 1939)séte f. fără pl. (lat.
sĭtis, it.
sete, pv.
set, fr.
soif, sp.
sed, pg.
sede). Nevoĭa de a bea:
mĭ-e sete, mĭ-am astîmpărat setea. Fig. Dorință (poftă, lăcomie) necumpătată:
setea de aur.sete (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sete f.
1. trebuința de a bea:
mi-e sete; 2. fig. poftă necumpătată:
setea de aur; 3. ardoare, putere:
a da cu sete. [Lat. SITIS].
sete (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SÉTE s. f. Senzație fiziologică pe care o au oamenii, animalele sau păsările când simt nevoia să bea apă din cauza deshidratării țesuturilor organismului. ♦
Fig. Poftă, dorință arzătoare; dor. ◊
Loc. adv. Cu sete = cu pasiune, cu nesaț;
p. ext. cu putere, cu violență, tare. —
Lat. sitis.