sepultură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SEPULTÚRĂ, sepulturi, s. f. (Rar) Loc de înmormântare; mormânt. – Din
fr. sépulture, lat. sepultura.sepultură (Dicționar de neologisme, 1986)SEPULTÚRĂ s.f. (
Franțuzism) Loc de înmormântare; mormânt. [< fr.
sépulture].
sepultură (Marele dicționar de neologisme, 2000)SEPULTÚRĂ s. f. loc de înmormântare; mormânt. (< fr.
sépulture, lat.
sepultura)
sepultură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sepultúră (rar)
s. f.,
g.-d. art. sepultúrii; pl. sepultúrisepultură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SEPULTÚRĂ, sepulturi, s. f. (Rar) Loc de înmormântare; mormânt. — Din
fr. sépulture, lat. sepultura.