semna (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SEMNÁ, semnez, vb. I.
Tranz.,
intranz. și
refl. A (se) iscăli pentru confirmare, a certifica punând o iscălitură. – Din
fr. signer (după
semn).
semna (Dicționar de neologisme, 1986)SEMNÁ vb. I. tr., intr., refl. A (se) iscăli. [Cf. fr.
signer, după
semn].
semna (Marele dicționar de neologisme, 2000)SEMNÁ vb. tr., intr., refl. a (se) iscăli. (după fr.
signer)
semna (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)semná (a ~) vb.,
ind. prez. 3
semneázăsemnà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)semnà v.
1. a-și pune semnătura;
2. a încheia:
a semna un tractat. [Lat. SIGNARE].
semna (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SEMNÁ, semnez, vb. I.
Tranz.,
intranz. și
refl. A (se) iscăli pentru confirmare, a certifica punând o iscălitură. — Din
fr. signer (după
semn).