semnal - explicat in DEX

semnal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SEMNÁL, semnale, s. n. 1. Semn convențional (sonor sau vizual) sau grup de astfel de semne, folosite pentru a transmite la distanță o înștiințare, o informație, un avertisment, o comandă etc. ◊ Semnal topografic = construcție de lemn, de metal sau de piatră, vizibilă la distanță, care fixează poziția unui punct pe teren. Semnal luminos (sau electric) = nume dat tuturor dispozitivelor folosite pentru a dirija circulația în orașe, pe căile ferate etc. Semnal de cale ferată = semnal acustic, optic etc. prin care se transmite un ordin sau o comandă pentru circulația pe căile ferate. Semnal rutier = indicator de circulație. Semnal de alarmă = dispozitiv, montat în fiecare vagon la trenurile de călători care, în caz de primejdie, poate fi pus în funcție de orice călător. ♦ Sunet convențional de recunoaștere a diferitelor posturi de radio sau a diferitelor emisiuni ale unui post de radio. ◊ Semnal orar = emisiune radio care dă ora exactă cu mare precizie, după anumite scheme de emisiune. ♦ Sunet de corn sau împușcătură prin care se anunță începerea sau încetarea bătăii la vânătoare. 2. (Rar) Fluier mic de metal cu care se dau semnale (1); semnal dat cu acest fluier. 3. Fig. Tot ceea ce anunță sau determină începerea unei acțiuni ori îi servește ca impuls. ◊ Expr. A da semnalul = a lua inițiativa, a face începutul într-o acțiune, a da tonul. 4. (Psih.) Indiciu al unui fenomen sau al unui obiect din mediul înconjurător care, prin intermediul scoarței cerebrale, determină organismul să reacționeze într-un anumit fel. [Var.: signál, țignal s. n.] – Din fr. signal (după semn).

semnal (Dicționar de neologisme, 1986)
SEMNÁL s.n. 1. Semn convențional folosit pentru transmiterea de informații, de avertismente, de comenzi la distanță. ♦ Semnal topografic = baliză; exemplar, număr semnal = exemplar dintr-o carte sau o publicație periodică, întocmit înainte de difuzare. ♦ Sunet convențional după care se recunosc anumite posturi de radio. 2. (Fig.) Tot ceea ce anunță, determină sau servește ca impuls la încetarea unei acțiuni. 3. Aparat, instrument pentru emiterea semnalelor. 4. Ceea ce indică un fenomen sau un obiect din lumea înconjurătoare și care, cu ajutorul scoarței cerebrale, face organismul să acționeze într-un anumit fel; semn, indiciu. [Pl. -le, -luri. / cf. fr. signal, it. segnale, după semn].

semnal (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SEMNÁL s. n. 1. semn convențional pentru transmiterea de informații, de avertismente, de comenzi la distanță. ◊ semnal topografic = baliză; exemplar, număr semnal = exemplar dintr-o carte sau publicație periodică, pe care se dă bunul de difuzare al redactorului respectiv. ◊ sunet convențional după care se recunosc anumite posturi de radio. ◊ semnal rutier = indicator de circulație. ◊ instalație prin care se transmite un semnal (1). ◊ semnal de alarmă = dispozitiv montat în vagoanele de călători, care, în caz de primejdie, poate fi acționat de orice călător, pentru a frâna trenul; a da semnalul = a lua inițiativa, a începe o acțiune. 2. (fig.) tot ceea ce anunță, determină începerea unei acțiuni sau servește ca impuls. 3. excitant, stimul senzorial care declanșează un reflex condiționat. (după fr. signal)

semnal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
semnál s. n., pl. semnále

semnal (Dicționaru limbii românești, 1939)
*semnál n., pl. e (fr. signal, după rom. semn. V. țignal). Semn stabilit din ainte p. a servi ca înștiințare (Cînd e vorba de cele optice [fanare, steaguri], se zice a face semnale; cînd e vorba de cele acustice [telefon, telegraf] se zice a da semnale). Fig. Moartea luĭ Cezar fu semnalu unuĭ noŭ războĭ civil.

semnal (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
semnal n. 1. semn convenit ce servă de înștiințare: a da semnalul; 2. fig. ceeace anunță și provoacă ceva: moartea lui Cezar fu semnalul unui răsboiu civil. [După fr. signal].

semnal (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SEMNÁL, semnale, s. n. 1. Semn convențional (sonor sau vizual) sau grup de astfel de semne folosite pentru a transmite la distanță o înștiințare, o informație, un avertisment, o comandă etc. ◊ Semnal topografic = construcție de lemn, de metal sau de piatră, vizibilă la distanță, care fixează poziția unui punct pe teren. Semnal luminos (sau electric) = nume dat tuturor dispozitivelor folosite pentru a dirija circulația în orașe, pe căile ferate etc. Semnal de cale ferată = semnal acustic, optic etc. prin care se transmite un ordin sau o comandă pentru circulația pe căile ferate. Semnal rutier = indicator de circulație. Semnal de alarmă = dispozitiv montat în fiecare vagon la trenurile de călători care, în caz de primejdie, poate fi acționat de orice călător. ♦ Sunet convențional de recunoaștere a diferitelor posturi de radio sau a diferitelor emisiuni ale unui post de radio. ◊ Semnal orar = emisiune radio care dă ora exactă cu mare precizie, după anumite scheme de emisiune. ♦ Sunet de corn sau împușcătură prin care se anunță începerea sau încetarea bătăii la vânătoare. 2. (Rar) Fluier mic de metal cu care se dau semnale (1); semnal dat cu acest fluier. 3. Fig. Tot ceea ce anunță sau determină începerea unei acțiuni ori îi servește ca impuls. ◊ Expr. A da semnalul = a lua inițiativa, a face începutul într-o acțiune, a da tonul. 4. (Psih.) Excitant sau stimul senzorial care declanșează un reflex condiționat. [Var.: signál, țignál s. n.] — Din fr. signal (după semn).