semnalment - explicat in DEX

semnalment (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SEMNALMÉNT, semnalmente, s. n. Totalitatea datelor, caracteristicilor exterioare după care o persoană poate fi identificată. – Din fr. signalement (după semnal).

semnalment (Dicționar de neologisme, 1986)
SEMNALMÉNT s.n. (De obicei la pl.) Ansamblul semnelor exterioare și al datelor după care poate fi recunoscut sau identificat cineva. [Cf. fr. signalement].

semnalment (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SEMNALMÉNT s. n. semn particular al cuiva, după care poate fi indentificat; signalment. (după fr. signalement)

semnalment (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
semnalmént s. n., pl. semnalménte

semnalment (Dicționaru limbii românești, 1939)
*semnalmént n.,pl. e (fr. signalement) Semn al feței cuĭva (caracter, particularitate) semnalmentele asasinuluĭ eraŭ: nasu cîrn, buzele groase ș. a. – Maĭ corect ar fi semnalament, că vine de la un verb de conj. I: signaler, a semnala. Cp. cu deranjament. Uniĭ zic signaliment.

semnalment (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
semnalment n. descrierea exterioară a unei persoane, ce servă la recunoașterea ei (= fr. signalement).

semnalment (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SEMNALMÉNT, semnalmente, s. n. Totalitatea datelor, caracteristicilor exterioare după care o persoană poate fi identificată. — Din fr. signalement (după semnal).