semnătură - explicat in DEX

semnătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SEMNĂTÚRĂ, semnături, s. f. Numele unei persoane scris de propria mână sub textul unui act special, al unei scrisori etc.; iscălitură. – Semna + suf. -ătură.

semnătură (Dicționar de neologisme, 1986)
SEMNĂTÚRĂ s.f. Iscălitură. [Cf. fr. signature, după semna].

semnătură (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SEMNĂTÚRĂ s. f. iscălitură. (după fr. signature)

semnătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
semnătúră s. f., g.-d. art. semnătúrii; pl. semnătúri

semnătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
*semnătúră f., pl. ĭ(fr. signature, după rom. semn). Iscălitură, numele tăŭ scris de mîna ta (saŭ imitat de altu).

semnătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
semnătură f. numele cuiva scris cu mâna în josul unei scrisori, în josul unui act.

semnătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SEMNĂTÚRĂ, semnături, s. f. Numele unei persoane scris de propria mână sub textul unui act special, al unei scrisori etc.; iscălitură. — Semna + suf. -ătură.