semeți - explicat in DEX

semeți (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SEMEȚÍ, semețésc, vb. IV. Refl. 1. A se făli, a se mândri, a se îngâmfa, a-și da importanță; a deveni trufaș, arogant. 2. A prinde curaj, a îndrăzni; a căpăta încredere. [Var.: (reg.) sumețí vb. IV] – Din semeț.

semeți (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
semețí (-țésc, -ít), vb. – 1. A încuraja, a îndrăzni. – 2. (Refl.) A se mîndri, a se făli. – 3. (Refl.) A face pe grozavul, a-și lua nasul la purtare. – Var. sămeți, sumeți, sîmeți, și der. Sl. sŭmĕti „a îndrăzni” (Cihac, II, 336; Tiktin; Berneker, II, 47), cf. sb. smeti; probabil contaminat cu formația expresivă, sau cel puțin cu tratamentul expresiv al lui sumuța, asmuța, deoarece ar explica greu fonetismul rom. – Der. semeț, adj. (mîndru, arogant); semețește, adv. (cu îngîmfare); semeție, s. f. (mîndrie, fală, trufie, insolență).

semeți (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!semețí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se semețésc, imperf. 3 sg. se semețeá; conj. prez. 3 să se semețeáscă

semețì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
semețì v. a deveni semeț.

semeți (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SEMEȚÍ, semețesc, vb. IV. Refl. 1. A se făli, a se mândri, a se îngâmfa, a-și da importanță; a deveni trufaș, arogant. 2. A prinde curaj, a îndrăzni; a căpăta încredere. [Var.: (reg.) sumețí vb. IV] — Din semeț.