semeț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SEMÉȚ, -EÁȚĂ, semeți, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Mândru, falnic, măreț; trufaș, sfidător, obraznic. ◊ (Adverbial)
Privește semeț. 2. Îndrăzneț, curajos; plin de avânt, de elan; avântat. [
Var.: (
reg.)
suméț, -eáță adj.] –
Cf. sl. sŭmĕti.semeț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)seméț adj. m.,
pl. seméți; f. semeáță, pl. seméțesemeț (Dicționaru limbii românești, 1939)seméț (Munt.) și
suméț (Mold. Trans).
-eáță adj., pl.
etĭ, ețe (d. vsl.
sŭmĭeti, a îndrăzni).
Rar azĭ. Foarte mîndru, plin de încredere în sine, dîrz, trufaș. — Vechĭ și
să, sî-, si-. La Dos.
sîmăț.semeț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)semeț a. arogant. [Cf. slav. SŬMIETI, a cuteza].
semeț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SEMÉȚ, -EÁȚĂ, semeți, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Mândru, falnic, măreț; trufaș, sfidător, obraznic. ◊ (Adverbial)
Privește semeț. 2. îndrăzneț, curajos; plin de avânt, de elan; avântat. [
Var.: (
reg.)
suméț, -eáță adj.] —
Cf. sl. sŭmĕti.