seducție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SEDÚCȚIE, seducții, s. f. Faptul de a seduce; atracție deosebită exercitată asupra cuiva; captivare. ♦ Corupție. – Din
fr. séduction, lat. seductio, -onis.seducție (Dicționar de neologisme, 1986)SEDÚCȚIE s.f. Seducere. ◊ (
Jur.)
Seducție de minore = infracțiune săvârșită de un bărbat care, prin promisiuni de luare în căsătorie, determină o minoră să aibă raporturi sexuale cu el. [Gen.
-iei, var.
seducțiune s.f. / cf. fr.
séduction, lat.
seductio].
seducție (Marele dicționar de neologisme, 2000)SEDÚCȚIE s. f. seducere. ◊ (jur.) infracțiune săvârșită de un bărbat care, prin promisiuni de căsătorie, determină o minoră să aibă cu el raport sexual. (< fr.
séduction, lat.
seductio)
seducție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sedúcție (-ți-e) s. f.,
art. sedúcția (-ți-a), g.-d. art. sedúcției; pl. sedúcții, art. sedúcțiile (-ți-i-)seducție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SEDÚCȚIE, seducții, s. f. Faptul de
a seduce; atracție deosebită exercitată asupra cuiva; captivare. ♦ Corupție. ♦ (
Jur.) Infracțiune constând în fapta unui bărbat care determină o minoră să aibă raporturi sexuale cu el. — Din
fr. séduction, lat. seductio, -onis.