scuteală (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))SCUTEÁLĂ, scuteli, s. f. 1. (
Pop.) Adăpost.
2. (
Înv.) Privilegiu de a nu presta anumite servicii, de a nu plăti anumite dări. ◊
Ostaș de scuteală = scutelnic
(2). – Din
scuti +
suf. -eală.scuteală (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)scuteálă, scuteli, s.f. – Scut, șură, adăpost (în Trans.): „Cocia-o pun în scuteală / Și ruda rămâne-afară” (Bilțiu 1990: 123; Libotin). – Din scut (< lat. scutum) + -eală.
scuteală (Dicționaru limbii românești, 1939)scuteálă f., pl.
elĭ. Scutire, dispensă. Adăpost, apărare, protecțiune (V.
zavat).
Ostașĭ de scuteală (în timpu Turcilor), ostașĭ care eraŭ scutițĭ de bir fiind-că nu primeaŭ leafă, ca alțiĭ, ci serveaŭ pe socoteala lor.
scuteală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)scuteală f.
1. adăpost;
2. fig. dispensă:
scuteală de bir.