scula (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCULÁ, scol, vb. I.
1. Refl. și
tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. ◊
Expr. (
Refl.)
A se scula din morți = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși.
2. Refl. și
tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos.
3. Refl. (
Pop.) A se ridica să plece;
p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă.
4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ♦
Tranz. și
refl. A (se) răscula. ♦
Refl. (
Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil
lat. *excubulare.scula (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sculá (scol, -át), vb. –
1. A ridica, a înălța, a urca. –
2. A îndrepta, a desface, a pune drept. –
3. A deștepta, a trezi. –
4. (
Refl.) A se trezi, a se deștepta. –
5. (
Refl.) A se ridica, a se porni. –
6. (
Refl.,
înv.) A se ridica din morți, a învia. –
7. (
Refl.) A se excita, a fi încins. –
Mr. scol, sculare, megl. scol, sculari, istr. scolu. Origine obscură. Nu încape îndoială că este cuvînt identic cu
it. collare „a urca și a coborî cu ajutorul unei sfori”,
sicil. kuḍḍari „a traversa”,
prov. colar „a ridica vela” (
cf. REW 2041), care sînt considerate ca provenind dintr-un
lat. *
collāre, din
gr. ϰολάζω. Probabil trebuie să se pornească de la
lat. *
collum „gît” în sensul de „înălțime, eminență”, ca în
lat. collis, cf. succollāre „a se urca în cîrcă” (
der. directă din
succollāre, Candrea,
Éléments, 74, nu este posibilă și a fost abandonată chiar de autorul ei).
Lat. *
collāre ›
alb. skul „a elibera” (Weigand,
BA, III, 112;
cf. REW 2990) nu pare clară. În general, se pornește de preferință de la un
lat. *
excubulāre „a scoate din vizuină”, termen de vînătoare (Pușcariu,
Conv., lit., XXXV, 16; Pușcariu 1559; Pușcariu,
Studii și notițe filologice, 74; Philippide, I, 357; Pascu, I, 154; Rosetti, I, 171), imposibil din punct de vedere semantic și fonetic (ideea semantică nu este cea de „a scoate”, ci de „a ridica”; *
excŭbŭlo nu putea da
scol). Celalalte explicații sînt la fel de imposibile: din
lat. *excollocāre (Cihac, I, 146; Koerting 3366; Crețu 365;
cf. contra Densusianu,
Rom., XXXIII, 285); din
lat. *excollevāre (Diculescu,
Originile limbii române, București 1907, 54; Pascu,
Beiträge, 11); din
lat. extollĕre (Geheeb 34); din
sl. raskoliti, cf. răscoli (Philippide,
Principii, 107).
Der. sculat, s. n. (trezit);
sculătoare, s. f. (orhidee, Orchis papilionacea, Orchis morio);
sculățel, adj. (sălțăreț, vioi);
sculăreț, adj. (priapic);
sculătură, s. f. (
înv., înviere).
scula (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sculá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
scoálăsculà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sculà v.
1. a deștepta din somn:
mă sculă cu noaptea în cap CR.;
2. a se ridica în picioare:
scoală tu să șed eu; 3. a se trezi:
scoală-te; a se scula din morți, a învia. [Origină necunoscută].
scula (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCULÁ, scol, vb. I.
1. Refl. și
tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. ◊
Expr. (
Refl.)
A se scula din morți = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși.
2. Refl. și
tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos.
3. Refl. (
Pop.) A se ridica să plece;
p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă.
4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ♦
Tranz. și
refl. A (se) răscula. ♦
Refl. (
înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. — Probabil
lat. *
excubulare.