sculare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCULÁRE, sculări, s. f. Acțiunea de
a (se) scula; fig. răscoală, revoltă. –
V. scula.sculare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sculáre s. f.,
g.-d. art. sculắrii; pl. sculắrisculare (Dicționaru limbii românești, 1939)sculáre f., pl.
ărĭ. Acțiunea de a sau de a te scula saŭ răscula. Timpu cînd te scolĭ din somn:
la sculare bem lapte. Sculare din morțĭ, înviere.
sculare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sculare f.
1. acțiunea de a (se) scula:
sculare din morți, înviere;
2. timpul când cineva se scoală:
la sculare. [V.
sculà].
sculare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCULÁRE, sculări,
s. f. Acțiunea de
a (se) scula; fig. răscoală, revoltă. —
V. scula.