scornitură - explicat in DEX

scornitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SCORNITÚRĂ, scornituri, s. f. 1. Afirmație falsă, de rea-credință, scorneală, minciună; zvon 2. (Pop.) Ceea ce plăsmuiește, inventează, concepe cineva. – Scorni + suf. -tură.

scornitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
scornitúră (rar) s. f., g.-d. art. scornitúrii; pl. scornitúri

scornitură (Dicționaru limbii românești, 1939)
scornitúră f., pl. ĭ. Lucru, scornit, născocitură, invențiune.

scornitură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
scornitură f. lucru scornit: plăsmuire, născocitură.

scornitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SCORNITÚRĂ, scornituri, s. f. 1. Afirmație falsă, cu intenția de a induce în eroare, scorneală, minciună; zvon 2. (Pop.) Ceea ce plăsmuiește, inventează, concepe cineva. — Scorni + suf. -tură.