sclipitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCLIPITÚRĂ, sclipituri, s. f. Lucire, sclipire momentană, trecătoare. –
Sclipi +
suf. -tură.sclipitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sclipitúră s. f.,
g.-d. art. sclipitúrii; pl. sclipitúrisclipitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCLIPITÚRĂ, sclipituri, s. f. Lucire, sclipire momentană, trecătoare. —
Sclipi +
suf. -
tură.