sclipuire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCLIPUÍRE, sclipuiri, s. f. (
Reg.) Faptul de
a sclipui. –
V. sclipui.sclipuire (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)sclipuíre2, sclipuíri, s.f. (înv.) boltire, arcuire (în construcții).
sclipuire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sclipuíre (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. sclipuíriisclipuire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCLIPUÍRE s. f. (
Reg.) Faptul de
a sclipui. — V.
sclipui.