sclipire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCLIPÍRE, sclipiri, s. f. Faptul de
a sclipi; sclipeală, sclipit; lucire, scânteiere. –
V. sclipi.sclipire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sclipíre s. f.,
g.-d. art. sclipírii; pl. sclipírisclipire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCLIPÍRE, sclipiri, s. f. Faptul de
a sclipi, sclipeală, sclipit; lucire, scânteiere. —
V. sclipi.