schijă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCHÍJĂ, (
1)
schije, s. f. 1. Sfărâmătură de proiectil sau de bombă (ruptă prin efectul exploziei).
2. (Rar) Fontă, tuci. – Din
pol. spiz.schijă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)schíjă1 (fontă) (rar)
s. f.,
g.-d. art. schíjeischijă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)schíjă2 (sfărâmătură de proiectil)
s. f.,
g.-d. art. schíjei; pl. schíjeschijă (Dicționaru limbii românești, 1939)schíjă f., pl.
ĭ (d.
spijă, d. pol.
spiža și
spiž, alamă, bronz,
spiža, mîncare, care vine d. germ.
spîsa [ngerm.
speise, mîncare, din
glokenspeise, metal de clopot], care și el vine d. it.
spesa, cheltuĭală, mlat.
spensa, mîncare, lat.
ex-pensa, cheltuĭală. V.
speze).
Est. Tucĭ, fontă:
o schijă de obuz (Al. Peneș).
schijă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)schijă f. Mold.
1. tuciu:
o schijă de obuz trăsnind AL.;
2. de schijă, fig. călit, oțelit:
în brațele-i de schijă râzând, grozav îl strânge AL. [Rostire dialectală în loc de
spijă].
schijă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCHÍJĂ, (
1)
schije, s. f. 1. Bucățică de metal rezultată din sfărâmarea prin explozie a unei bombe, grenade etc.
2. (Rar) Fontă, tuci. — Din
pol. spiz.