schilă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)schílă (-le), s. f. – Cîine, cățel.
Ngr. σϰύλα „cățea” (Bogrea,
Dacor., I, 267; Graur,
BL, IV, 114). Cuvînt rar, neînregistrat în dicționare. Legătura cu
(s)chelălăi „a lătra”, propusă de autorii citați, este improbabilă.