scandalagiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCANDALAGÍU, scandalagii, s. m. Bărbat care obișnuiește să facă scandal, căruia îi place scandalul. –
Scandal +
suf. -agiu.scandalagiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scandalagíu s. m.,
art. scandalagíul; pl. scandalagíi, art. scandalagíii (-gi-ii)scandalagiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)scandalagiu m. cel ce caută a face scandal.
scandalagiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCANDALAGÍU, scandalagii, s. m. Bărbat care obișnuiește să facă scandal, căruia îi place scandalul. —
Scandal +
suf. -
agiu.scandalagiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)* scandalagíŭ, -ĭoáĭcă s. (d.
scandal).
Fam. Beligiŭ, provocator de scandal.