scandal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCANDÁL, scandaluri, s. n. 1. Zarvă, vâlvă produsă de o faptă reprobabilă, rușinoasă; indignare, revoltă provocată de o asemenea faptă. ♦ Zgomot mare, gălăgie, tărăboi. ◊
Expr. (
Fam.)
A face cuiva scandal = a mustra aspru, a certa pe cineva cu vorbe aspre pe ton ridicat.
2. Întâmplare care tulbură ordinea publică; faptă urâtă, rușinoasă, care provoacă indignare. ♦ Situație rușinoasă; rușine. – Din
fr. scandale, lat. scandalum.scandal (Dicționar de neologisme, 1986)SCANDÁL s.n. 1. Zarvă provocată de o faptă urâtă, rușinoasă; faptă urâtă, rea, care provoacă indignare. ♦ Situație rușinoasă.
3. Obiect de îmbrăcăminte femeiască asemănător burtierei. [Pl.
-luri, -le. / < fr.
scandale, cf. lat.
scandalum].
scandal (Marele dicționar de neologisme, 2000)SCANDÁL s. n. 1. reacție violentă de protest față de ceva nedemn, rușinos, inacceptabil etc. 2. ceartă însoțită adesea de bătaie, de deteriorări de obiecte etc.; (p. ext.) zgomot, gălăgie mare produsă de o asemenea ceartă. 3. (fam.) portjartier. (< fr.
scandale, lat.
scandalum)
scandal (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)scandál (-luri), s. n. – Zarvă, tărăboi. –
Var. înv. scándal(à), scandelă. Mgr. σϰάνδαλον (Murnu 49,
sec. XVII), și modern din
fr. scandale. –
Der. scăndăli, vb. (a scandaliza),
sec. XVII,
înv.;
scandalagiu, s. m. (persoană scandaloasă);
scandaliza, vb., din
fr. scandaliser; scandalos, adj., din
fr. scandaleux.scandal (Dicționar de argou al limbii române, 2007)SCANDAL bal, balamuc, cancan, caterincă, chermeză, eveniment, halima, panaramă, show.
scandal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scandál s. n.,
pl. scandáluriscandal (Dicționaru limbii românești, 1939)scandál n., pl.
urĭ și
e (fr.
scandale, lat.
scándalum, d. vgr.
skándalon, cursă, capcană, ispită, scandal, pedică). Lucru care te scandalizează:
asta e scandal ! Indignare produsă de un lucru scandalos:
spre marele scandal al oamenilor bunĭ. Tărăboĭ, ceartă, sfadă saŭ bătaĭe:
bețivu făcea scandal. – Ar fi maĭ corect să se accentuĭeze
scándal, ca it.
scándalo și vfr.
esclandre. V.
scandelă și
mehenghĭ.scandal (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)scandal n.
1. ocaziune de a cădea într’o eroare sau greșală, cauzată de vr’o faptă rea ori de o cuvântare corupătoare;
2. svon ce face o faptă rea, tărăboiu.
scandal (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCANDÁL, scandaluri, s. n. 1. Zarvă, vâlvă produsă de o faptă reprobabilă, rușinoasă; indignare, revoltă provocată de o asemenea faptă. ♦ Zgomot mare, gălăgie, tărăboi. ◊
Expr. (
Fam.)
A face cuiva scandal = a mustra aspru, a certa pe cineva cu vorbe aspre pe ton ridicat.
2. întâmplare care tulbură ordinea publică; faptă urâtă, rușinoasă, care provoacă indignare. ♦ Situație rușinoasă; rușine. — Din
fr. scandale, lat. scandalum.