satisfacție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SATISFÁCȚIE, satisfacții, s. f. 1. Sentiment de mulțumire, de plăcere. ♦ Ceea ce produce mulțumire; motiv, prilej de a fi satisfăcut.
2. Act prin care cineva repară o ofensă adusă cuiva; act prin care cineva obține sau dă cuiva ceea ce pretinde, dorește sau i se cuvine. ◊
Expr. A cere (sau
a da)
satisfacție =
a) a cere de la cineva (sau a da cuiva) dreptate, a cere să i se dea (sau a-i da cuiva) câștig de cauză;
b) a provoca (sau a accepta o provocare) la duel. [
Var.: (
înv.)
satisfacțiúne s. f.] – Din
fr. satisfaction, lat. satisfactio, -onis.