satisfacere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SATISFÁCERE, satisfaceri, s. f. Faptul de
a satisface. –
V. satisface.satisfacere (Dicționar de neologisme, 1986)SATISFÁCERE s.f. Faptul de a satisface. [<
satisface].
satisfacere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)satisfácere s. f.,
g.-d. art. satisfácerii; pl. satisfácerisatisfacere (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SATISFÁCERE, satisfaceri, s. f. Faptul de
a satisface. —
V. satisface.