satisface (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SATISFÁCE, satisfác, vb. III.
Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență.
2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din
lat. satisfacere.satisface (Dicționar de neologisme, 1986)SATISFÁCE vb. III. tr. A împlini (o dorință, o cerere etc.). ♦ A mulțumi; a da satisfacție. [P.i.
satisfác. / cf. lat.
satisfacere <
satis – destul,
facere – a face, fr.
satisfaire].
satisface (Marele dicționar de neologisme, 2000)SATISFÁCE vb. tr. a împlini, a îndestula (o dorință, o cerere etc.). ◊ a mulțumi; a da satisfacție. (< lat.
satisfacere)
satisface (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)satisfáce (satisfác, ăcút), vb. – A mulțumi, a corespunde.
Fr. satisfaire, adaptat la
conjug. lui
a face. –
Der. satisfăcător, adj. (mulțumitor);
satisfacți(un)e, s. f., din
fr. satisfaction.satisface (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)satisfáce (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. satisfác, 1
pl. satisfacem, 2
pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcutsatisface (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)satisface v.
1. a mulțumi, a îndestula:
a satisface pe creditorii săi; 2. a plăcea:
această muzică satisface urechea; 3. a repara o ofensă;
4. a da satisfacțiune.
satisface (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SATISFÁCE, satisfac, vb. III.
Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență.
2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. —
Din lat. satisfacere.