satisfacție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SATISFÁCȚIE, satisfacții, s. f. 1. Sentiment de mulțumire, de plăcere. ♦ Ceea ce produce mulțumire; motiv, prilej de a fi satisfăcut.
2. Act prin care cineva repară o ofensă adusă cuiva; act prin care cineva obține sau dă cuiva ceea ce pretinde, dorește sau i se cuvine. ◊
Expr. A cere (sau
a da)
satisfacție =
a) a cere de la cineva (sau a da cuiva) dreptate, a cere să i se dea (sau a-i da cuiva) câștig de cauză;
b) a provoca (sau a accepta o provocare) la duel. [
Var.: (
înv.)
satisfacțiúne s. f.] – Din
fr. satisfaction, lat. satisfactio, -onis.satisfacție (Dicționar de neologisme, 1986)SATISFÁCȚIE s.f. Sentiment de mulțumire, de plăcere. ♦ Împlinire a unei dorințe, a unei aspirații. ♦
a cere (sau
a da)
satisfacție =
a) a cere (sau a da cuiva) dreptate, câștig de cauză;
b) a provoca (sau a accepta o provocare) la duel. [Gen.
-iei, var.
satisfacțiune s.f. / cf. fr.
satisfaction, lat.
satisfactio].
satisfacție (Marele dicționar de neologisme, 2000)SATISFÁCȚIE s. f. sentiment de mulțumire, de plăcere. ◊ împlinire a unei dorințe, aspirații. ♦ a cere (sau a da ~ = a) a cere (sau a da cuiva) dreptate, câștig de cauză; b) a provoca (sau a accepta o provocare) la duel. (< fr.
satisfaction, lat.
satisfactio)
satisfacție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)satisfácție (-ți-e) s. f.,
art. satisfácția (-ți-a), g.-d. art. satisfácției; pl. satisfácții, art. satisfácțiile (-ți-i-)satisfacție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SATISFÁCȚIE, satisfacții, s. f. 1. Sentiment de mulțumire, de plăcere. ♦ Ceea ce produce mulțumire; motiv, prilej de a fi satisfăcut.
2. Act prin care cineva repară o ofensă adusă cuiva; act prin care cineva obține sau dă cuiva ceea ce pretinde, dorește sau i se cuvine. ◊
Expr. A cere (sau
a da)
satisfacție =
a) a cere de la cineva (sau a da cuiva) dreptate, a cere să i se dea (sau a-i da cuiva) câștig de cauză;
b) a provoca (sau a accepta o provocare) la duel. [
Var.: (
înv.)
satisfacțiúne s. f.] — Din
fr. satisfaction, lat. satisfactio, -onis.