samavolnic - explicat in DEX

samavolnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SAMAVÓLNIC, -Ă, samavolnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care procedează după bunul lui plac, nesocotind și încălcând voința și drepturile altora; (despre acțiunile oamenilor) făcut după bunul plac personal; arbitrar, abuziv. – Din rus. samavol'nâi.

samavolnic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
samavólnic (samavólnică), adj. – Arbitrar, abuziv. – Var. samovolnic. Sl. samavolĭnŭ „care procedează după propria-i voință”, cf. rus. samovoljnyj (Tiktin). – Der. samavolnicie, s. m. (arbitrarietate); samavolnicește, adv. (arbitrar). Cf. volnic.

samavolnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
samavólnic V. samovolnic.

samavolnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
samavólnic adj. m., pl. samavólnici; f. samavólnică, pl. samavólnice

samavolnic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SAMAVÓLNIC, -Ă, samavolnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care procedează după bunul lui plac, nesocotind și încălcând voința și drepturile altora; (despre acțiunile oamenilor) făcut după bunul-plac personal; arbitrar, abuziv. — Din rus. samovol’nîi.