samariu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SAMÁRIU s. n. Element chimic care face parte din grupul pământurilor rare. – Din
fr. samarium.samariu (Dicționar de neologisme, 1986)SAMÁRIU s.n. (
Chim.) Element din familia pământurilor rare. [Pron.
-riu. / < fr.
samarium].
samariu (Marele dicționar de neologisme, 2000)SAMÁRIU s. n. element chimic din grupa lantanidelor. (< fr.
samarium)
samariu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)SAMÁRIU (‹
fr. {i}; {s}
n. pr. Samarski)
s. n. Element chimic (Sm;
nr. at. 62,
m. at. 150,4) din grupa lantanidelor. Component al unor aliaje magnetice cu cobalt. Din
s. se execută electrozi pentru startere. A fost descoperit (1879) de Lecoq de Boisbaudran.
samariu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)samáriu [
riu pron. riu]
s. n.,
art. samáriul; simb. Smsamariu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SAMÁRIU s. n. Element chimic care face parte din grupul pământurilor rare. — Din
fr. samarium.samariŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)* samáriŭ n.
Chim. (d.
Samaria). Corp care nu pare a nu fi simplu, cum se credea. Are o greutate atomică de 150.