saluta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SALUTÁ, salut, vb. I.
Tranz. și
refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦
Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦
Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din
lat. it. salutare.saluta (Dicționar de neologisme, 1986)SALUTÁ vb. I. tr. A întâmpina, a da cuiva un semn de respect, de considerație, rostind un cuvânt, o frază, o formulă uzuală de politețe, de simpatie etc. la întâlnire sau la despărțire. ♦ (
Fig.) A primi (ceva) cu bucurie, cu o manifestație vie. [P.i.
salút. / < lat., it.
salutare, cf. fr.
saluer].
saluta (Marele dicționar de neologisme, 2000)SALUTÁ vb. tr. a da cuiva un semn de respect, de considerație, rostind un cuvânt, o frază, o formulă uzuală de politețe, de simpatie la întâlnire sau la despărțire. ◊ (fig.) a întâmpina (ceva) cu bucurie. (< lat., it.
salutare)
saluta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)salutá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
salútăsalutà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)salutà v.
1. a da un semn exterior de politeță sau de respect:
a saluta pe un bătrân; 2. a complimenta prin scris:
salută din parte-mi pe...; 3. a proclama:
îl salutară ca împărat.saluta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SALUTÁ, salút, vb. I.
Tranz. și
refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦
Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦
Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. —
Din lat.,
it. salutare.