salutare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SALUTÁRE, salutări, s. f. Faptul de
a (se) saluta. ♦ (
Concr.) Formulă de salut folosită mai ales la despărțire sau la întâlnirea cu cineva; salut. ♦ (La
pl.) Expresie de politețe pe care cineva o transmite unei persoane absente prin intermediul cuiva. –
V. saluta.salutare (Dicționar de neologisme, 1986)SALUTÁRE s.f. Acțiunea, faptul de a saluta; formulă, termen de salut; salut. ♦ (
la pl.) expresie de politețe transmisă prin scris sau prin cineva unei persoane. [<
saluta].
salutare (Marele dicționar de neologisme, 2000)SALUTÁRE s. f. acțiunea, faptul de a saluta; (formulă de) salut. ◊ (pl.) expresie de politețe transmisă prin scris sau prin cineva unei persoane. (< saluta)
salutare (Dicționaru limbii românești, 1939)* salutáre f., pl.
ărĭ (d.
a saluta). Acțiunea de a salut. Salut, complimente, plecăcĭune:
a trimete salutărĭ cuĭva. Cuvînt pin care saluțĭ pe cineva maĭ familiar:
salutare (subînț.
îțĭ zic, îțĭ trimet)
amice ! (în stil maĭ serios se zice:
te saŭ
vă salut).
salutare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)salutáre s. f.,
g.-d. art. salutắrii; pl. salutắrisalutare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)salutare f. acțiunea de a saluta:
a înapoia salutarea. ║ int. exclamațiune de respect și de onoare sau de admirațiune:
salutare !salutare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SALUTÁRE, salutări, s. f. Faptul de
a (se) saluta. ♦ (
Concr.) Formulă de salut folosită mai ales la despărțire sau la întâlnirea cu cineva; salut. ♦ (La
pl.) Expresie de politețe pe care cineva o transmite unei persoane absente prin intermediul cuiva. — V.
saluta.